Instructiuni de spalare

Instructiuni de spalare

Știm că puțină lume citește instrucțiunile de spălare de pe eticheta unui tricou (aproape nimeni). Asta se întâmplă fie pentru că sunt niște simboluri de nedescifrat, fie pentru că „este un tricou, cât de greu poate fi să îl speli?!”. De aceea, ne-am gândit să facem un scurt ghid despre cum trebuie spălat un tricou personalizat digital.

  1. Întoarce-l pe dos!

Acest sfat este valabil pentru aproape orice material textil pe care îl bagi în mașina de spălat. Imprimeul va fi astfel protejat și nu va intra în contact cu suprafețele dure ale cuvei de spălare și nici nu se va atinge de celelalte haine.

  1. 30 de grade Celsius!

Sunt tricouri, nu salopete de lucru în fabrică, deci nu este nevoie să fie spălate la o temperatură aproape de fierbere. Alege un program de spălare „lejer” și lasă mașina să își facă liniștită treaba.

  1. Nu spăla tot șifonierul deodată!

Nu este indicat să speli mai multe haine decât permite capacitatea mașinii deoarece nu se vor spăla bine. Pe lângă tricourile imprimate nu îndesa și haine cu fermoare, nasturi de metal, țepi, lanțuri etc. Ca în cazul oricărui material delicat, bucățile de metal care se mișcă haotic prin mașina de spălat pot deteriora printul.

  1. Uscare

Știm că tricoul tău preferat este unul personalizat, eventual printat la Perfect Gift, dar lasă-l să se usuce în tihnă, la aer, agățat pe sârmă. Nu te grăbi să îl usuci cu uscătorul de păr înainte de a ieși în oraș sau, mai grav, cu fierul de călcat, direct pe imprimeu.  Repetăm, nu pune fierul de călcat direct pe imprimeul tricoului!

  1. Bonus!

Scoate tricourile din mașina de spălat imediat ce s-a terminat programul de spălare! Este un sfat care poate fi aplicat fie că este vorba de tricouri sau alte haine. Așadar, nu lăsa tricourile să zacă închise în mașină timp de o zi și o noapte dacă nu vrei să prindă miros de rufe uscate în beci.

Dacă urmezi pașii de mai sus nu vei avea probleme cu rezistența printului în timp. Mai mult, tricourile tale imprimate vor avea o viață lungă și fericită, iar tu te vei putea bucura de ele timp îndelungat.